Şeminee personalizate vs. Şeminee făcute în serie

Şeminee personalizate vs. Şeminee făcute în serie

Două persoane care şi-au instalat un şemineu în casa proprie, locuiesc în părţi opuse ale aceluiaşi oraş şi ambii stau în camera unde este instalat şemineul într-o zi friguroasă de iarnă. Ambii se uita la şeminele abia achizitionate, primul proprietar cumpărând de la un magazin care vinde şeminee făcute în serie, al doilea a preferat să colaboreze cu echipa To Marmura Piatra Neamţ.

Pe peretele primului proprietar este instalat un semineu făcut in serie, care nu prea face mult pentru a încălzi camera, designul şemineului nu se potriveşte cu modul în care este decorată camera, ce-i drept a cheltuit mai puţini bani pentru achiziţionarea şemineului, sau cel puţin aşa consideră, dar, uitându-se la acel şemineu, începe să aibă îndoieli dacă nu ar fi fost mai bine să caute şi consulte mai mulţi producători şi să se fi interesat mai mult despre variantele pe care ar fi putut săa le aibă, înainte de a achiziţiona şi instala şemineul.

Pe peretele celuilalt proprietar este instalat un şemineu cu finisaj personalizat, realizat de echipa To Marmura Piatra Neamţ. După căutări şi comparat multe variante şi preţuri, acest proprietar a ales din multitudinea de variante să colaboreze cu echipa To Marmura Piatra Neamţ. Iniţial, după stabilirea unei programări, a urmat întalnirea pentru a consulta echipa To Marmura Piatra Neamt şi s-a stabilit care-i cea mai bună variantă de design, care să se potrivească cu restul camerei, care-i cea mai optimă şi ieftină variantă de finisaj în marmură şi s-a ales cel mai eficient focar din punct de vedere termic. Dupa alegerea focarului şi a design-ul finisajului din multidudinea de variante comercializate şi produse de To Marmura Piatra Neamţ, s-a început proiectarea finisajelor din marmură, discutându-se, pas cu pas, fiecare detaliu, pentru ca la sfârşitul lucrării clientul să primească cel mai bun produs posibil.

Orice client, dacă este interesat, ne poate vizita în urma unei programări şi vom fi bucuroşi să vă oferim toate detaliile pe care le doriţi. După prelucrarea materialelor, echipa To Marmura Piatra Neamt, se va deplasa la reşedinţa dumneavoastrş, pentru a monta şemineul şi a realiza finizajele aferente pentru ca dumneavoastră să puteţi începe să folosiţi şemineul abia achizitionat cât mai repede posibil. Orice client, înainte de a hotărî că vrea să-şi achiziţioneze un şemineu trebuie să cerceteze piaţa şi după ce veţi face asta, se va dovedi că preţul de achiziţie a unui şemineu cu finisaj personalizat este aproximativ acelaşi cu cel al unui şemineu făcut în serie. Un alt avantaj de a colabora cu echipa de profesionişti To Marmura Piatra Neamţ, este grija cu care se asigură montajul, pentru că un şemineu realizat în serie permite ca prea mult din căldura generată să fie pierdută prin coşul de fum şi distribuită în aerul rece.

Dacă doriţi un şemineu, fie ca finisajul este modern, clasic sau rustic, ce întrebări vă veţi pune după ce şemineul a fost deja instalat? Cele ale primului proprietar sau cele ale celui care a hotărât că cea mai bună variantă este finisajul şemineului cu marmură italiană de cea mai bună calitate realizat de echipa To Marmura Piatra Neamţ?


Comentarii

La acest articol încă nu există comentarii. Fiţi primul!

Lăsaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată. Şi noi urâm spam-ul.

Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.