Istoria şemineelor partea II

Istoria şemineelor partea II

În timp ce şeminee suficient de mari pentru a intra mai mulţi oameni în focar au continuat să fie populare și în începutul secolului al 19-lea, în jurul anului 1795 Sir Benjamin Thompson, cunoscut şi sub aliasul de Contele Rumford, a început şă facă diferite experimente şi teste de rezistenţă şi eficientă termică cu design-ul focarului. Rezultatul eforturilor sale stau la baza toturor șemineelor de astăzi. Designul ingenios emană căldura mai radiant în cameră decât predecesorii săi. Un alt element cheie este îngustarea ţevii de evacuare, care evacuează atât fumul cît și aerul la o viteză sporită.

 

Şemineele cu decoraţiuni din ce în ce mai complexe au apărut în secolul 17. Cu elemente decorative de toate tipurile cu accente federale sau din renaşterea grecească sunt printre semnăturile cele mai evocative ale stilurilor în vogă din acele timpuri.

 

La mijlocul anilor 1800, având în vedere industrializarea foarte puternică a Americii, zonele urbane se extind puternic, locuitorii au început să folosească mai mult cărbune decât până atunci, când se folosea mai mult lemn. Grătare au fost mai mici și a avut loc bucăți de cărbune în coșuri de fier. În aces moment din istoriea şemineelor a fost punctul când s-a trecut de la folosirea şemineelor cu focare foarte mari la cele mici şi practice. Noul stil, în loc de cărămidă a folosit fontă într-o forma de potcoava-arc, înfrumusețată de multe înflorituri decorative ale stilului Renașterii, care au fost ușor capturate prin procesul de turnare.

 

Cu înaintarea în epoca victoriană, modelele şi decoraţiunile de pe şeminee au devenit din ce în ce mai frumoase.

 

La începutul secolului 19, în America, şemineul era o necesitate. Ca centrul al casei, şemineul oferea căldură, oferea mai multe ochiuri de ardere pentru gătit şi servea ca loc de întâlnire al întregii familii. În cazul locuinţelor olandeze, coşul de evacuare a fumului era proiectat în cameră, de obicei ascuns de învelitoare masivă.

 

În secolul al 20-lea, şemineele şi şi decoraţiunile lor exterioare, au devenit mult mai simple, în comparraţie cu cele din casele Coloniale, care aduceau aminte de motivele popularizate în anii 1700 și 1800 de ani, uneori cu generozitate de amestecarea de elemente, cum ar fi cele din1750 cu elemente georgiene sau ca în anii 1840 unde elementele erau din renașterea greacă, adică se foloseau mai mult caneluri. Ceea ce înconjura şemineul era pur şi simplu aplicat un finisaj de caramidă sau piatră.
Mișcarea back-to-nature condusă de Teddy Roosevelt și alții au avut un efect, de asemenea: Multe case au adoptat ideea de construcţie a şemineelor din piatra de rau sau piatră de munte. Acest stil rustic, s-a transformat într-o mişcare socială liberă, iar în cazul în care materialele simple, cum ar fi cărămida, până la piatră îmbrăcată mai rafinat și țiglă de artă scenică, au fost unele din elementele care au înfrumusețat şemineele moderne.

 

Indiferent de faptul că şemineul este foarte ornat cu bun gust modetn, simplu, clasic sau rustic, acesta a rămas o sursă de originalitate şi căldură chiar până în zilele noastre.
Şemineele moderne, la o descriere simplă, orice şemineu… respectabil trebuie să aibă o fundaţie, un focar, o deschidere, un cenuşar, o gură de tiraj, o cameră sau o coloană de fum. Adăugaţi la toate acestea izolările speciale, forma şi dimensiunea capacului, placările şi ornamentele exterioare, ustensilele specifice şi veţi avea cam tot ce vă trebuie. O clasificare foarte generală ar cuprinde, totuşi, trei grupe mari de şeminee. Prima cuprinde şemineele zidite din cărămidă refractară sau piatră naturală, a doua cele din beton armat iar cea de-a treia şemineele prefabricate, cu carcasă metalică. Esenţial rămâne însă principiul de funcţionare, care este identic: aerul rece intrat pe la baza şemineului este încălzit şi transferat, printr-o formă sau alta, către cameră în timp ce fumul şi scânteile sunt evacuate pe horn. Instalaţii moderne şi relativ sofisticate pot dirija aerul cald pe un sistem de tuburi special calibrate pentru a încălzi şi spaţii adiacente celui în care e instalat şemineul. Puterea calorică a unui şemineu şi performanţele sale sunt în directă legătură cu sistemul constructiv, dar şi cu tipul de combustibil utilizat, ele supunându-se în mod implacabil şi criteriilor estetice (dimensiune, formă, finisaje exterioare).


Comentarii

La acest articol încă nu există comentarii. Fiţi primul!

Lăsaţi un comentariu

Adresa dumneavoastră de email nu va fi publicată. Şi noi urâm spam-ul.

Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii.